• 250 g de făină integrală de grâu se amestecă cu jumătate de plic de drojdie uscată,jumătate de linguriță de sare roz de Himalaya (sau sare iodată de masă, să fim serioși :))
• se toarnă peste făină apă caldă și se adaugă și o lingură de ulei de măsline. Apa se adaugă puțin câte puțin în timp ce se amestecă energic,până se obține un aluat potrivit, foarte puțin lipicios.
Eu am dospit aluatul în cuptor, 30 de minute la 40 de grade,pe urmă am împărțit aluatul în 6 părți egale și am întins cu mâna astfel încât grosimea sa fie de aproximativ un cm.
Am copt în tigaia non aderenta cu puțin ulei de măsline. Se coc pe ambele părți, bineînțeles.
La noi se servesc alături de salate și tzatziki, dar mi le pot imagina și pe post de "wrap".
Acest blog are menirea de a vă ajuta în alegerea produselor alimentare (mai) sănătoase.
luni, 30 mai 2016
Pita din făină integrală
Couscous salad
Preparați couscous -ul integral după indicațiile de pe ambalaj. Lăsați să se răcească, pe urmă adăugați avocado,măsline negre, porumb,roșii,ceapă verde sau roșie mărunțită, ardei gras sau orice legumă proaspătă preferați.
joi, 26 mai 2016
Musli crocant
Consumul de cereale la micul dejun are numeroase beneficii pe care le-am auzit cu toţii de nenumărate ori. Cerealele sunt bogate în carbohidraţi complecşi, fibre, furnizează energie pe timp mai îndelungat, saţietate etc.
Totuşi, majoritatea cerealelor din comerţ conţin sirop de glucoză, ceea ce mă face să le evit.
Voi pregăti un articol despre carbohidraţi şi despre efectul siropului de glucoză deoarece consider că necesită o explicaţie mai amănunţită, dar am nevoie de timp pentru documentare.
Până atunci, aveţi aici reţeta mea rapidă pentru a pregăti acasă musli pentru întreaga gaşcă:)
Trebuie să vă cumpăraţi de la magazinul naturist ulei sau unt de cocos (este unul şi acelaşi lucru) nerafinat, virgin, fulgi de ovăz, alune crude, migdale, nuci caju şi seminţele pe care le preferaţi (chia, in, floarea soarelui). Nu strică să aveţi la îndemână scorţişoară măcinată, esenţă de vanilie, puţină sare şi 2 linguri mari de miere.
La 300 de grame de fulgi de ovăz amestecat cu nucile, seminţele şi condimentele se adaugă 50 de ml de ulei de cocos topit şi omogenizat cu 2 linguri de miere. Se amestecă foarte bine astfel încât să se întindă uleiul peste toată cantitatea de cereale şi nuci.
Intindeţi în tava de cuptor peste hârtia de copt şi coaceţi timp de 12-15 min la 180 de grade cu ventilaţie. Se amestecă din 5 în 5 minute.
Idee pentru a creşte consumul de legume
Cea mai simpă şi rapidă variantă rămâne gătitul la wok sau în orice tigaie încinsă cu puţin ulei (de măsline în cazul meu).
Aseară am găsit prin frigider 2 zucchini, ciuperci, jumătate de conopidă îmbătrânită şi o sticlă de suc de roşii desfăcută de ceva vreme. Consumarea acestor alimente nu suferea amânare :))
Am curăţat toate legumele, am mărunţit şi o ceapă galbenă. Am pregătit zucchini separat cu sucul de roşii şi ceapa călită în prealabil, am condimentat cu sare şi mărar. Am lăsat la foc mic sub capac aproximativ 20 de minute.
Într-o tigaie încinsă am adăugat ciupercile şi conopida feliată. Ca bonus, am adăugat la sfârşit 2 ouă de casă, pentru un adaos de proteine. Între timp s-a fiert şi orezul comandat de băieţelul meu, din care am furat şi eu puţin.
Simplu, rapid, ieftin şi sănătos.
Era să uit că am presărat cu puţin parmesan pentru decor şi gust, noroc cu poza!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)


