Au fost lăudate într-o carte ca fiind o sursă excelentă de energie pentru micul dejun şi ţin de foame pentru mult timp, aşadar această reţetă nu este invenţia mea proprie. Totuşi, mi-au plăcut aceste clătite şi vreau să vă conving să încercaţi. Am pregătit hrişcă mai demult sub formă de "pilaf", dar nu m-a convins.
Hrişca este consumată preponderent în Rusia şi Ucraina. Face parte din categoria "gluten free".
Am mâncat 2.5 clătite azi dimineaţă la ora 9 şi la 14 încă nu îmi era foame. Din aluatul pregătit rezultă 8 clătite mici, mai groase decât cele tradiţionale cu un aport caloric de 157 kcal/bucată.
Aveţi nevoie de:
- 270 ml lapte
- 1 ou
- un praf de sare
- 115 g făină de hrişcă
- 3 linguri ulei de cocos
- 200 g căpşuni curăţate şi tăiate (am înlocuit cu gem de casă)
- 400 g iaurt
- seminţe de cânepă
Amestecaţi cu mixerul laptele şi oul, adăugaţi eventual arome. Adăugaţi uleiul şi sarea, încorporaţi făina. Încingeţi tigaia între timp şi începeţi imediat să le coaceţi adăugând 3 linguri de aluat pentru o clătită. Amestecul se îngroaşă rapid, la ultimele am adăugat puţină apă.
La sfârşit se ornează cu fructe sau gem şi iaurt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu